Dansul

Povesteam intr-o zi foarte entuziasmat despre dans. Eram incantat de o nunta la care am dansat mult. Insa un coleg penticostal mi-a dat cu tifla direct: “Nu te inteleg cu dansul; nu e nimic altceva decat niste pasi”. M-am intrebat mult daca asta a fst concluzia gandirii lui sau i-a fost inoculata de catre “frati”.

Indiferent, dansul e mai mult decat niste pasi ca de plimbare. Se danseaza de cand lumea. Se danseaza si in Vechiul, si in Noul Testament. Se danseaza la bucurie, dar si la suparare. Crestinismul, fiind fondat de Iisus pe cruce, are o tenta mai suparata, mai pesimista. Dar asta nu exclude dansul. Miscarea in jurul mesei in mijlocul bisericii la cununie simbolizeaza dansul de bucurie al intregii lumi la intemeierea unei noi familii. Acelasi “dans” de bucurie apare la hirotoniri.

Dansul este o manifestare spirituala si o arta, totodata. Pacat ca unii nu inteleg acest lucru. Orice forma de frumos este un mod de a ne apropia de Creator, indiferent de religie. Si aceasta include si dansul. Mai mult, hindusii au dansuri spirituale si spiritualizate. Paulo Coelho descrie efectual spiritual al dansului in “Tiganca”, in care personajul principal este o tiganca de origine romana.

Asa ca dansul merita experiementat intr-o forma sau alta. Merita!

4 Responses to “Dansul”

  1. Cristina Says:

    Nici nu-mi imaginez Nunta din Canaan fara dans! Ce frumos! Si cred c-a dansat si Domnul.

  2. oliviu Says:

    Sa stii ca si eu m-am intrebat daca Iisus a dansat :)

  3. sahas Says:

    Daca El nu avea nevoie sa manance dar manca si bea pentru a fi printre oameni si a li se impartasi lor, poate si dansa pentru a fi perceput mai uman(apropiat oamenilor).

    De ce se spune totusi ca dansul este exprimarea verticala a unei dorinte orizontale?

  4. Oliviu… sau poate nu?… » Blog Archive » Paulo Coelho – intre geniu si prostie Says:

    [...] in crestinism datorita destinului trist al lui Hristos. Am dezbatut subiectul asta intr-un articol mai [...]

Leave a Reply