Oliviu… sau poate nu?…

Maine, in Joia Mare, vom incepe transmiterea slujbelor zilnice de la Catedrala Episcopala Ortodoxa Baia Mare pe Internet. Prima transmisie va incepe la ora 16:00, cu Slujba celor 12 evanghelii si va fi un test final, asa ca ne cerem scuze pentru eventualele probleme care pot apare si m-as bucura mult daca mi-ati da un feedback.

Vineri vom transmite Prohodul Domnului, iar sambata noaptea, bineinteles, slujba de Inviere. Pana atunci sper ca totul sa functioneze perfect.

Slujbele vor fi disponibile pe site-ul catedralei, in direct.

Azi e Buna vestire facuta Mariei, moment care inaugureaza „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adica implinirea fagaduintelor si pregatirilor venirii lui Hristos. Maria este chemata sa-l zamisleasca pe Fiul lui Dumnezeu. Incuviintand, a devenit Nascatoare de Dumnezeu. Este inceputul proorociei evanghelistului Vechiului Testament – Isaia, care spune (7,14): “Iata, Fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi).”

Tot aceasta sarbatoare reprezinta inceputul perioadei hristice a Noului Testament, adica din acest moment, Iisus este intrupat, urmand ca peste 9 luni sa se nasca.

Tot momentul Bunevestiri este punctul de discordie intre bisericile canonice si unele secte neoprotestante. Discutia este, de fapt, un subiect de alcov, demn de tabloide si reviste gen Playboy: fecioria Maicii Domnului. Cum spuneam cu ceva timp in urma: sa iti fondezi propria secta pe fecioria cuiva este… vulgar; este o… prostie; este o… cretinatate, muuuuuult sub demnitatea de animal, ca sa nu mai vorbim de cea de om spiritual.

Si voi incheia cu primul condac al Acatistului Buneivestiri, care mi se pare superb:

Aparatoare, Doamna, pentru biruinte multumiri, izbavindu-ne din nevoie, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi robii Tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoie ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Azi este Nasterea Maicii Domnului, ziua in care eu mi-am schimbat starea civila, deci o zi foarte importanta pentru mine. Ca de fiecare data cand este o sarbatoare dedicata sf. Maria, am aceleasi ganduri: controversa legata de “valoarea” ei.

Ortodocsii si in special catolicii au un respect deosebit pentru ea, pe cand alti crestini o desconsidera. Nu vreau sa abordez subiectul din punct de vedere teologic, ci pur laic, lumesc. Fara a intra prea adanc in subiect, e unanim acceptat faptul ca Iisus a fost unul dintre cei mai importanti oameni din istoria omenirii, daca nu chiar cel mai important. Mama unui astfel de om nu are cum fi decat extraordinara si de apreciat. Din gene proaste nu pot iesi oameni geniali, aceasta este o regula fundamentala a geneticii. Mama lui Stefan cel Mare are o poezie dedicata si pe buna dreptate. Dintr-o mama lasa si atee nu putea sa se nasca un om care a condus o Moldova suverana timp 47 de ani, construind tot atatea manastiri si biserici. Dintr-o mama neghioaba nu putea sa se nasca un Einstein. La fel si cu sf Fecioara Maria: doar o femeie geniala putea da nastere unui om care a schimbat lumea. Si cu aceasta am dovedit suficient faptul ca Maica Domnului este demna de toata cinstirea noastra.

Mergand mai departe. Tot ea a fost asa-zisul motiv de formarea unor erezii, secte, religii, organizatii. Mai exact este vorba de faptul ca a ramas sau nu fecioara dupa nastere. Doar niste minti bolnave pot pune aceasta problema. Cand e vorba de spiritualitate si aduci in discutie subiecte sexuale, in esenta, categoric are lipsuri serioase la creier. Subiectul fecioriei sf Maria e subiect de tabloid, poveste de alcov, nicidecum subiect teologic. Asa ca cei care s-au folosit de acest subiect ca sa fondeze SRL-urile lor, numite cu emfaza “secte” sunt nebuni de legat, niste farsori care, din pacate, au reusit sa seduca o multime de oameni fara judecata.

In ultimul timp am primit multe intrebari despre cum te poti proteja. Drags Argeseanu are o carte exhaustiva dedicata acestor tehnici. Eu ma voi limita la cateva tehnici simple si la indemana.

In primul rand o tehnica crestina (si prin “crestin” ma refer la crestinii adevarati, la cei care recunosc puterea crucii): facem semnul crucii (sau ne imaginam o cruce de foc auriu) in jurul nostru (fata, spate, stanga, dreapta, sus, jos) si prin noi. O alta tehnica presupune sa ne imaginam un invelis de lumina care ne protejeaza. In sfarsit, un al treilea mod: rugam pe arhanghelul Mihail sau Rafail sa ne inconjoare cu puterea lor.

Scutul sf. Patrick:
Hristoase, fii in fata; fii in spatele meu;
Hristoase fii deasupra mea; fii dedesubtul meu
Hristoase, fii cu mine; Hristoase fii in mine!

Pentru practicantii de Reiki, in functie de sistem:
- Usui: CKR+SHK(+DKM): se deseneaza simbolurile imprejurul nostru (stanga, dreapta, sus, jos, fata, spate)
- Karuna: Haul + Rama: se deseneaza simbolurile imprejurul nostru (stanga, dreapta, sus, jos, fata, spate)
- Flacara Violet: pur si simplu se aplica “standard”
- Culorile Ingerilor: se apeleaza la arh. Mihail si Rafail

Pentru inforenergeticieni: tehnicile de curatare cunoscute.

Epicleza este punctul culminant al sf Liturghii, este momentul in care Sfintele Daruri se transforma in trupul si sangele lui Iisus Hristos. Prin aceasta se diferentiaza sf Liturghie de celelalte slujbe – prin faptul ca epicleza se savarseste doar la sf Liturghie si este, cu adevarat o minune. Dupa epicleza, Iisus este in biserica efectiv. M-a preocupat mult cum se intampla acest lucru. In ce masura o bucata de maine si putin vin sunt asociate fizic sau practic sau metaforic cu Iisus Hristos.

Raspunsul meu, acum, clar si hotarat este: Iisus Hristos este in acea paine si acel vin sub forma energetica. Cum? Cei care stiu putina inforenergetica sau Reiki cunosc tehnica fantomei. Corpul energetic al unui om poate fi “copiat”/mutat oriunde. O parte din corpul energetic. Aceasta se numeste “fantoma”. Pe acelasi principiu functioneaza si acele practici frecvente in filmele cu Voodoo. Iisus este chemat sa se “copieze” energetic in sf. Agnet. Toti cei care iau o bucata din sf Agnet si un strop din vin, iau energetic o bucata din Iisus Hristos. Nu il iau fizic, ci energetic. La urma urmei e cam acelasi lucru, nu? Insa mi se pare extraordinar ca epicleza si sf Euharistie nu e doar o metafora, o rememorare a Cinei cele de taina. Iar acest lucru este extraordinar. Ma intreb in ce masura ar putea face acest lucru un mirean, un om simplu. Ar fi superb, nu?

Astazi este o sarbatoare insemnata dedicata Maicii Domnului si anume Buna Vestire.

Acatistul Bunei Vestiri incepe cu un condac superb:

Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, pacatosii robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapînire nebiruita, izbaveste-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara Maria!

Acest condac este totodata o rugaciune greu de retinut si priceput la prima vedere datorita constructiei alambicate, insa puternica si cuprinzatoare.

Si daca tot suntem aici, vreau sa rememorez cateva rugaciuni frumoase dedicate Maicii Domnului.

Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau ca ai nascut noua pe Hristos, Mantuitorul sufletelor noastre. Preasfanta Maria, Mama lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii acum si in ora mortii noastre. Amin.

Aceasta rugaciune incepe chiar cu cuvintele folosite de arhanghelul Gavriil de Buna Vestire: “bucura-te ceea ce esti plina de dar” (Luca 1,28).

Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvântata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim cei ce nadajduim întru tine, ci sa ne mântuim prin tine din nevoi, ca tu esti mântuirea neamului crestinesc.

Aceasta rugaciune face parte din rugaciunile de inceput ale oricarei slujbe ortodoxe si are darul de a deschide cerurile.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Aceasta rugaciune este cunoscuta sub numele de “axion” si a fost compus de Cosma de Maiuma în sec. VIII, iar apoi (sec X) i s-a adaugat o parte introductiva, care provine de la manastirile Muntelui Athos.

Acestea sunt cele mai cunoscute si mai la indemana rugaciuni dedicate Sf. Fecioare Maria. Acestora li se mai adauga Paraclusul Maicii Domnului (in 2 variante), Psaltirea Maicii Domnului si o serie de atatiste (al Bunei Vestiri, al Nasterii Maicii Domnului, al Adormirii Maicii Domnului, al Acoperamantului Maicii Domnului etc.).

Un lucru e de remarcat aici: toate rugaciunile, fie ele mari sau mici, si pricesnele sunt extrem de placute si usor de retinut. Copiii, indiferent de varsta, le canta cu cel mai mare drag, semn ca Maica e aproape de noi, iar copii simt cel mai bine acest lucru.

In traditia ortodoxa si cea catolica, Sf. Treime are trei ipostasuri, frecvent numite incorect “persoane”. Aceasta denumire a condus la neintelegeri cu alte secte crestine. De exemplu, neo-protestantii ii acuza, oarecum pe buna dreptate, pe ortodocsi de politeism. Din moment ce noi vorbim de “cele trei persoane ale Sf. Treimi”, inseamna ca nu credem intr-Unul Dumnezeu, ci in trei zei. Bineinteles, ca si in acest caz, ca in multe altele, neo-protestantii au ales forma (ambalajul) credintei crestine primare, neglijand complet fondul, esenta. Toate aceste secte se bazeaza pe astfel de lucruri, fara fond real, interpretate in afara contextului, la 1800 de ani dupa Hristos.

Dar sa ii lasam in pace pe neo-protestanti. Cele 3 “persoane” sunt “ipostasuri”, adica “ipostaze”, in termeni actuali. Adica Dumnezeu s-a manifestat in 3 moduri. Oamenii l-au perceput in 3 moduri: ca Tatal creator al universului, ca energie (Duh Sfant) si ca mantuitor (Iisus Hristos).

Varianta primara de creator al “tuturor celor vazute si nevazute” se intalneste in toate religiile, pre- si post-crestine. E forma divina cea mai accesibila oamenilor: ca un “Om” omnipotent, stand pe un tron inconjurat de ingeri.

A doua forma (ipostaza) a lui Dumnezeu perceputa de om este cea de energie. Acea energie care sta la baza universului, care face ca cerul, vantul, omul, plantele si absolut toate sa se miste. Crestinismul il numeste Duh Sfant, iar efectiv forma de energie o denumeste prin Harul Sf. Duh. Aceasta forma de Dumnezeire se intalneste cu precadere in religiile precrestine. Indienii ii spun “prana”, chinezii “chi” iar japonezii “ki”. Toti acesti termeni se refera la unul si acelasi lucru.

Ultima forma a lui Dumnezeu, cea mesianica, mantuitoare, e de data relativ recenta si e destul de controversata. Discutiile despre natura divina, umana sau mixta a lui Iisus au aparut inca de la apostoli. Pavel a fost cel care a sustinut totdeauna natura divina, iar Petru, daca nu gresesc, pe cea umana. Acest subiect a fost transat in cadrul Sinodului de la Niceea, in urma dezbaterilor conduse de Arie pe de o parte, care sustinea natura umana a Mantuitorului, respectiv de Nicolae pe de alta, care sustinea existenta naturii divine in Iisus. In final a avut castig de cauza Nicoale. De atunci noi il tinem de sfant pe Nicoale; si de aceea apare pe aproape toate iconostasurile. Pentru ca el a dat o importanta si o putere deosebita preotilor lui Hristos, care nu sunt preoti ai unui profet, ci ai lui Dumnezeu Insusi.

Dupa sinodul de la Niceea, problema nu a fost transata pentru totdeauna, la acest lucru contribuind indiciile contradictorii din Biblie. Pe parcursul istoriei evreilor, imaginea lui Mesia a diferit in timp. In timpul regilor (David, Solomon) se astepta un rege. Psalmii fac adesea referire la un fiu. In functie de interpretarea data, acest fiu poate fi al regelui (forma evidenta din psalmi) sau a lui Dumnezeu (forma encriptata in psalmi si decriptata de raibini in varianta lor, respectiv de crestini in variana lor). Pe de alta parte, Faptele Apostolilor (care descriu perioada imediat urmatoare dupa inaltarea lui Iisus) il descriu pe acesta ca pe un om.

Din punct de vedere a istoriei religiilor, aceasta natura a lui Iisus este neobisnuita. Toti fondatorii de religii, dupa moarte, au fost considerati semi-zei (daemoni). Mahomed este considerat chiar ceva mai putin de atat. Iisus a fost ridicat la rangul de zeu, Insusi Dumnezeu.

Sarbatoarea Pastelui a constituit si constituie inca problema esentiala a calendarului crestin, deoarece stabilirea datei serbarii lui sta in stransa legatura cu miscarea corpurilor ceresti.

Cel dintai calendar solar stiintific, adica un calendar bazat numai pe mersul soarelui, care a fost in acelasi timp si cel mai bun calendar al lumii vechi, dar nu si fara lipsuri, a fost calendarul iulian intocmit de astronomul egiptean Sosigene din Alexandria s, la indemnul imparatului Iuliu Cezar in anul 45 i. d. H.. Deficienta lui consta doar intr-o intarziere de 11 minute si cateva secunde fata de calendarul astronomic. Desi la prima vedere deosebirea de calcul pare neinsem­nata, totusi la fiecare perioada de 128 ani aceasta intarziere se ridica la o zi, iar la intervale mai mari de timp ea constituia o problema in ce priveste, mai ales, stabilirea datei Sfintelor Pasti.

Crestinismul in faza lui de dezvoltare primara s-a folosit de calendarul iulian. Prima indreptare a acestui calendar s-a facut din porunca imparatului August in anul 8 i. d. H., iar a doua indreptare s-a facut in anul 325 la Sinodul I ecumenic cand pentru a se uniformiza serbarea Sfintelor Pasti s-a stabilit isimeria, adica echinoctiul, potrivit calendarului ceresc si s-a suprimat din calendarul iulian cele trei zile cu care acesta ramasese in urma fata de calendarul ceresc. In schimb, Sinodul I ecumenic n-a corectat metoda gresita de calcul datorita careia calendarul iulian   se   vadea   defectuos. De   aceea, pana   in  secolul  VI,   crestinii din Rasarit si cei din Apus vor continua sa serbeze la date diferite Sfin­tele Pasti.

Abia Dionisie Exiguul, pe la anul 540, a intocmit un calcul pascal in deplin acord cu cel al alexandrinilor care incetul cu incetul a fost adoptat in tot Apusul.

Aceasta unitate a durat pana la reforma papei Grigorie al XIII-lea, care in anul 1582 intreprinde o a treia indreptare a calendarului, suprimand cele 10 zile cu care el ramasese in urma si luand masuri de corectare a metodei de calcul calendaristic pentru viitor, asa incat intarzierea de o zi sa se petreaca nu la 128 ani, ci la circa 4000 ani. Aceasta reforma se cunoaste sub numele de “reforma gregoriana”, iar calendarul s-a numit gregorian.

Evident ca pascalia lui Dionisie Exiguul nu mai corespunde si noului calendar -cel gregorian -asa ca din 1583, Rasaritul si Apusul n-au mai serbat Pastele la aceeasi data decat doar din intamplare.

Biserica Ortodoxa, din motive confesionale, n-a adoptat reforma gregoriana a calendarului. De aceea, in anul 1923, la Congresul interortodox de la Constantinopol, la care a participat si Biserica Ortodoxa Romana, s-a procedat si de par­tea ortodoxa la o noua indreptare a calendarului iulian care, de data aceasta, ramasese in urma cu 13 zile fata de calendarul ceresc. S-a suprimat intarzierea de 13 zile si s-au facut cercetari in calculul calendaristic incat decalajul de o zi a calendarului terestru fata de cel ceresc are loc, de acum inainte, la circa 40.000 de ani.

Indreptarea calendarului facuta de acest Congres a atras dupa sine si rec­tificarea datei serbarii Sfintelor Pasti in functie de echinoctiul real, asa incat, uneori, Pastile crestin ortodox poate coincide nu numai cu Pastile catolic, ci chiar si cu cel iudaic, in caz exceptional. In cazul, insa, cand coincide cu Pastile iudaic, trebuie sa se tina seama, ca si pana acum, de hotararea Sinodului I ecumenic, tinut la Niceea in anul 325.

Sarbatoarea Pastelui crestin in raport cu Pastele iudaic

Avand in vedere ca minunea invierii Domnului Hristos din morti constituie temelia intregii noastre invataturi crestine (I Corinteni 15, 13-14) si totodata insusi obiectul serbarii Sfintelor Pasti, Biserica crestina inca din primele ei veacuri de existenta a tinut la maretia acestei sarbatori, ingrijindu-se sa o serbeze chiar din acea zi in care s-a petrecut, de fapt, acest mare eveniment. Din Sfanta Scriptura a Noului Testament stim ca invierea   Domnului a avut loc intr-o   zi   de   Duminica si   in anul cand iudeii si-au serbat Pastile lor intr-o zi de vineri (Ioan 19, 42), iar din Vechiul Testament cunoastem ca iudeii, intotdeauna, isi serbau Pastele incepand cu seara zilei de 14 Nisan, prima luna a anului evreiesc. Anul religios al evreilor incepe primavara, odata cu echinoctiul, iar lunile calendarului evreiesc incepeau intotdeauna odata cu luna noua pe cer. Precizam ca primavara astro­nomica incepea in ziua echinoctiului de primavara. Cum luna Nisan incepea in momentul cand pe cer aparea luna noua, care dupa 14 zile devine luna plina, rezulta ca prima luna a anului evreiesc trebuie sa fi inceput la acea vreme cam in preajma echinoctiului de primavara si ca ziua de 14 Nisan, cand iudeii isi serbau Pastele si cand Mantuitorul si-a dat duhul pe Cruce, era prima zi cu luna plina a anului solar dupa echinoctiu de primavara. Asadar, Pastile iudaic se serba in seara primei zile cu luna plina care urma dupa echinoctiul de primavara, iar minunea invierii Mantuitorului Hristos s-a petrecut in ziua de 16 Nisan, care era prima Duminica cu luna plina dupa echinoctiul de primavara. Si asa dupa cum iudeii in amintirea eliberarii lor din robia egipteana, la innoirea fiecarui an isi serbau “Pasha” lor, tot astfel vor fi procedat si Apostolii si crestinii din Ierusalim pentru amintirea invierii Domnului in anii urmatori.

Pana la anul 70 d. Hr. Pastele iudaic putea sa fie, cum dealtfel s-a si intamplat, punct de orientare pascala pentru stabilirea Pastelui crestin. Dupa daramarea Ierusalimului si risipirea evreilor in toata lumea, calendarul iudaic a ajuns in dezordine, mai ales in urma reformei facuta de rabinii Samuil Ada si Hilel II din Teberiada, dupa care, Pasha iudaica nu se mai serba la 14 Nisan. De acum inainte calendarul iudaic indica echinoctiul de primavara cu o intarziere de 16 zile fata de cel real-astronomic, asa incat evreii se vad nevoiti sa serbeze Pastele nu numai dupa echinoctiu, ci uneori chiar si inainte de acesta. In cazul cand intr-un an isi serbau Pastele dupa echinoctiu, si in anul urmator l-ar fi serbat inainte de echinoctiu, atunci evreii riscau ca intr-un an sa-si ser­beze Pastele de doua ori -o data la inceput si alta data la sfarsit -iar in anul urmator deloc. Or, crestinii, avand in vedere semnificatia sarbatorii Invierii Domnului, continuand ca si pana acum sa considere Pastele evreiesc ca punct de orientare pascala pentru fixarea datei anulale a Pastelui crestin, s-ar fi vazut obligati, intocmai ca si evreii, ca intr-un an sa nu-si poata serba Pastele deloc, lucru pe care nu si l-ar fi ingaduit niciodata. Dealtfel, aceasta a constituit si cauza pentru care Biserica, inca din vreme, vrand sa inlature practica crestinilor iudainzanti de a serba Pastile odata cu iudeii netinand seama de echinoctiul real, a stabilit norme canonice care, asa dupa cum   vom vedea   din   cele ce   urmeaza, nu   interzic   sub   pedeapsa   canonica  coincidenta   acestor   sarbatori, decat  atunci cand aceasta s-ar petrece inainte de data echinoctiului real.

In perioada Postului Mare si numai atunci se savarseste in aproape fiecare zi de luni pana vineri (cu exceptia zilelor aliturgice si a eventualelor sarbatori) Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Spre deosebire de celelalte doua Liturghii – a sf. Vasile cel Mare, respectiv a sf. Ioan Gura de Aur, aceasta se savarseste dupa-masa si difera in mare masura fata de celelalte.

Cum a aparut aceasta slujba? Din dorinta oamenilor de a ajuna cel putin pana la amiaza, dorind, totusi sa se impartaseasca. Astfel ca au ajuns sa faca acest lucru la vecernie, care, in timp, a capatat rugaciuni specifice liturghiei deoarece aceasta este slujba dedicata sf Eurahistii si impartasaniei. Sf. Daruri se sfintesc duminica la sf Liturghie a sf Ioan Gura de Aur si se pastreaza toata saptamana.

Referitor la autorul acestei liturghii, traditia si lucrurile sunt mai putin precise. Aceasta slujba a fost atribuita mai multora: sf Iacob, fratele Domnului, sf Petru, sf Marcu, sf Vasile cel Mare si altora. Mai mult decât atât, unele manuscrise vechi atesta ca si înfaptuitori ai Sfintei Liturghii pe Sfântul Epifanie, episcopul Salaminei, iar altele pe Sfântul Gherman I, patriarhul Constantinopolului (sec.VIII); traditia siriana o pune pe seama patriarhului Sever al Antiohiei (511-518), iar unii liturgisti o atribuie Sfântului Ioan Damaschin.

Majoritatea manuscriselor din sec.XII pastrate pâna astazi, pune însa aceasta sf Liturghie pe seama Sfântului Grigore cel Mare, supranumit Dialogul, sau papa Romei. Insa aceasta traditie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune cu siguranta ca Grigore cel Mare a infiintat întreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însa se poate spune ca acesta al crestinatatii a contribuit la îmbogatirea si la sistmatizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.

În mai multe manuscrise vechi, Codicele Barberini din Biblioteca Vaticanului (sec.VIII-IX) si în unele editii a Liturghierului grecesc numele autorului acestei Sfinte Liturghii nu apare nici în titlul, nici în otpustul ei, ea aparând ca o Liturghie anonima, asa cum e mentionata si în canonul 52 al Sinodului Trulan (692). De asemenea si în Liturghierul românesc ea aparea ca o slujba anonima. Suntem mai aproape de adevarul istoric daca socotim ca si aceasta Liturghie este rezultatul contributiei mai multor generatii de clerici, monahi, credinciosi ai mai multor generatii care au dezvoltat si au alcatuit aceasta punându-o pe seama unuia dintre cei mai ilustri ierarhi ai crestinatatii din epoca veche.

Ieri a inceput Postul Mare. Vreau sa profit de aceasta perioada pentru a evolua spiritual. Asa ca am hotarat sa scriu un articol pentru fiecare din cele… 40 de zile de post. Nu voi scrie doar de dragul de a creste dimensiunea blogului, ci cu scopul precis de a-mi clarifica mie insumi unele aspecte spirituale si sociale. Voi evita sa ma scufund in nimicurile politice care ne inunda cotidianul; insa voi incerca sa pun pace intre mine si oameni, intre mine si Dumnezeu.