Oliviu… sau poate nu?…

Textele piramidelor vorbesc despre un ritual ce marca renasterea faraonului si unirea acestuia cu Osiris, zeul mortii si al invierii. In mod misterios in ritual erau implicate pozitia astronomica a stelelor. De aici astronomul Virginia Trimble din Norvegia a descoperit ca datorita fenomenului de precesiune (axa pamantului insasi face o miscare de rotatie aproape inperceptibila in jurul propriei axe odata la 26.000 ani) pozitia stelelor pe cer se schimba in timp. Calculand timpul scurs s-a constatat ca galeria sudica din camera faraonului era indreptata spre centura lui Orion care dupa textele piramidelor era imparatia lui Osiris. Cand Robert Bouval a cercetat modelul stelelor din Orion in anii ‘80 a observat ca in mod uimitor piramidele se suprapuneau exact pe schema centurii lui Orion.

Analizand imprejurimile a constatat de asemenea ca pozitia Nilului vizavi de amplasarea piramidelor se suprapunea exact pe mijlocul Caii Lactee. Analizand apoi si celelalte doua piramide datate din dinastia a patra care din motive necunoscute au fost construite la cativa kilometrii de Ghizeh, ele purtau numele unor stele. Prima situata la nord de Ghizeh (Abu-Ruwash) iar a doua la 5 kilometrii in sud. Bouval a suprapus pozitia piramidelor pe constelatia Orion iar ele se suprapuneau perfect peste alte doua stele mari stralucitoare din aceeasi constelatie. Fara nici o indoiala intreg complexul de la Ghizeh reprezenta constelatia Orion, imparatia lui Osiris.

Celebrul ocultist Edgar Cayce preciza in 1893 ca piramidele au fost construite acum 10.500 ani, deci cu 8.000 de ani inaintea datei acceptate unanim de arheologi. Verificandu-se insa de astronomi data la care constelatia Orion se afla la cel mai jos punct al orizontului ( dupa cum o descriu scrierile din piramide) datorita miscarii de precesiune aceast acorespundea cronologic exact datei mentionate de Cayce. (10.500 de ani). De aici reiese cu precizie si data la care piramidele au fost construite. De asemenea pozitia geografica este uimitoare; daca masa pamantului este impartita in 4, cea mai lunga paralela si cel mai lung meridian se intersecteaza exact in punctul in care se ridica Marea Piramida.

Egiptul Antic

Pentru vechii egipteni, sufletul nu avea unitatea si personalitatea pe care noi, crestinii, obisnuim sa le conferim sufletului nemuritor. Pentru ei, sufletul era scindat, comportand o serie de “suflete” care, in sine, nu erau decat aspecte, componente sau subdiviziuni ale activitatii spirituale ale omului in general. Fiecare dintre aceste “suflete” sau subdiviziuni avea o denumire proprie.

1.Ba sau Bai reprezenta “sufletul” propriu-zis, care in timpul vietii anima trupul pentru ca dupa moarte sa treaca intr-o alta viata. El poate fi inteles, in general, ca o “putere”, ca o “capacitate” a omului. Dupa moartea trupului, ba il paraseste pe om sub chipul unei pasari. Aceasta pasare mijloceste apoi legatura dintre cel raposat din mormant si cei vii. In acelasi timp, ba poate lua si alte chipuri, cum ar fi, de pilda, acela al unei lacuste, care in conceptia vechilor egipteni era tot o pasare.

2.Ka, a doua subdiviziune a activitatii spirituale, constituie, dupa parerea unor cercetatori, un fel de “dublu”, de “chip invizibil” al omului, iar dupa altii o reminiscenta a conceptului de totem primitiv. Insa, cea mai plauzibila parere este aceea potrivit careia ka reprezinta un principiu vital strans legat de trup, care dupa moarte nu paraseste corpul, asemenea lui ba, ci coboara in mormant, pastrandu-se atat timp cat se pastreaza trupul. Din credinta existentei unui ka legat de trup a luat nastere preocuparea deosebita a egiptenilor pentru mumificari si piramide, ca morminte durabile. In eventualitatea ca, totusi, trupul ar fi suferit dupa imbalsamare vreo stricaciune, egiptenii au avut grija sa faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru a oferi posibilitatea lui ka sa locuiasca in ele. In plus, ka trebuia hranit din belsug si ingrijit, pentru a nu veni ca strigoi printre cei vii.

3.Ran reprezenta, de asemenea, o existenta reala de sine, sub forma numelui celui decedat, nume ce trebuia pastrat cat mai mult timp cu putinta pe pamant in memoria descendentilor si pe pietrele funerare. A sterge numele unui raposat de pe mormantul sau echivala cu o mare crima.

4. Akh, ca ultima subdiviziune a activitatii spirituale, reprezenta inima, sediul tuturor faptelor bune sau rele comise. Din acest motiv, la judecata lui Osiris de dupa moarte, inima defunctului era cantarita pe o balanta, spre a vedea daca a savarsit mai multe fapte bune sau rele, daca se va numara printre cei buni sau rai.
Dacii

Dacii aveau o gandire aparte despre moarte, gandire care nu a fost imprumutata de la romani (care credeau ca sufletul celui decedat locuieste in mormant). Ei aveau credinta ca sufletul trebuia sa ajunga cat mai repede in cer, astfel ca trupurile celor morti se incinerau. Imparatia sufletelor nemuritoare pentru daci era in cer.

Distanta pana la cer era parcursa cu ajutorul pasarii sufletului.
Reprezentarea acesteia a fost gasita in incinta sacra de la Sarmizegetusa Regia si in incinta cetatii Fetele Albe, pe semicalotele din calcar alaturi de care sunt reprezentate in relief si 7 orbite planetare.
Pasarea sufletului sculptata pe cele doua fete tesite ale semicalotei este foarte stilizata. Se pot distinge usor gatul pasarii impreuna cu varfurile aripilor indreptate spre cer.

In Incinta sacra, sufletul era initiat din timpul vietii pentru a trece cele 7 vami planetare. In fiecare dintre cele 7 sanctuare se desfasurau ritualuri pentru ca sufletul celui initiat sa traiasca vesnic. Sufletul celui initiat trebuia ca la sfarsit sa se desprinda de corp la fel cum se desprinde o pasare de pamant. Numai pasarea sufletului stia parolele si putea strabate toate vamile ceresti.

La aparitia crestinismului s-a creat o adevarata osmoza intre ritualurile de inmormantare dacice si cele romane. Astfel ca acum mortii erau inhumati si nu incinerati, dar sufletul nu traia in mormant (ca la romani), ci in cer (ca la daci). Mortii se ingropau pe directia E-V.

Ritualul Pasarii Sufletului se mai pastra la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX in zona Carpatilor Meridionali; centrul acestei credinte era, se pare, Muntii Orastiei. In aceasta regiune la capatul mortului se punea un stalp funerar cu motive geometrice, iar deasupra stalpului o pasare de lemn.

Aceste ritualuri se mai pastreaza in prezent doar in satele Purcareti si Ciungul Mare, de la care, urcand, se poate ajunge la Sarmizegetusa Regia.

Obiceiul funerar al pasarii sufletului consta din asezarea unui stalp de lemn la capatul sau la varful caruia era asezata o pasare de lemn, doar in cazul unui barbat insurat, decedat.
Pasarea simboliza sufletul mortului, fiind pastrata cu strictete timp de 40 de zile cat dura inaltarea sufletului la cer. Daca nu era respectata aceasta datina se credea ca sufletul mortului poate intra accidental in alt animal, fiind astfel impiedicata urcarea lui la cer.

Constantin Brancusi, nascut in zona de sud a Carpatilor Meridionali, s-a inspirat din aceste vechi traditii si a dorit sa ridice la Targu Jiu o Coloana nesfarsita dupa modelul stalpilor funerari, iar in varful lui sa aseze o pasare nemuritoare, pasarea sufletului.
Acestea au fost realizate separat: Coloana Infinitului (stalpul funerar) si Maiastra (pasarea sufletului).

In Egipt sunt aproximativ 120 – 150 de piramide (numarul lor exact nu e cunoscut, iar unele nici macar nu sunt descoperite). In aceste piramide au fost “ingropati” o parte dintre faraoni. Mai tarziu, ei au fost ingropati in Valea Regilor, fara a li se mai construi piramide. Indiferent ca e vorba de piramide sau de mormintele din Valea Regilor, acestea au fost devastate de catre hotii de morminte. Singurul mormant care a scapat a fost al lui Tutankamon. De aceea este atat de cunoscut in lume, cu toate ca a domnit doar 10 ani si a murit la varsta de 19 ani, in timpul unei vanatori.

Mumia sa a fost pusa in 3 “cripte”, niste “cutii” aurite. Pe una dintre ele sunt gravati doi heruvimi. Dar nu numai ca sunt gravati, ci sunt pozitionati exact asa cum se presupune ca au fost cei de pe Chivotul Legii. Repet ceea ce am spus intr-un articol precedent: Moise, fondatorul iudaismului (cel care a comandat constructia Chivotului), s-a nascut si a crescut in Egipt, de unde a scos poporul iudeu. Oare inspiratia celor doi heruvimi de pe chivot sa fie cei gravati si pe cripta lui Tutankamon?  Oricum, nu este singura asemanare dintre religia Egiptului Antic si iudaism.

Cea mai populara imagine asociata cu Egiptul Antic este “Judecata de Apoi”, intalnita in case, morminte si temple.

Persoana trecuta inLumea de Dincolo ingenuncheaza in fata zeilor, jura ca nu e vinovata si aduce ofrande pentru a-l ajuta la judecata. Anubus in conduce in fata Balantei Dreptatii pentru a-i pune in balanta inima, pe de o parte, si o pana Ma’at (reprezentand adevarul), pe de alta parte. Daca inima este mai usoara decat pana, inseamna ca omul a dus o viata buna. Thoth scie intr-un catastif rezultatele, iar daca viata decedatului a fost onorabila, il lasa sa plece in Paradis, insotit de Horus, zeul protectiei.

E interesant cat de mult Judecata egipteana seamana cu Judecata crestina. Crestinii cred ca pacatele savarsite in timpul vietii sunt scrise intr-un catastif. Dupa moarte, sufletul este luat de ingeri si dus in fata lui Dumnezeu. Pe drum, diavolii incearca sa rapeasca sufletul din mainile ingerilor. Ajuns Sus, sufletul este judecat, iar daca se gaseste ca a avut o viata buna, este trimis in Rai.

In plus, in practicile populare se mai regasesc doua aspecte intalnite si in Judecata egipteana:

• spunem ca avem inima usoara atunci cand ne simtim bine
• celui mort i se pun in bana bani (pentru a putea trece de vamile cerului) si mancare (pentru a se putea hrani)

Este incredibil cat de mult cele 2 culturi si religii: cea a Egiptului Antic si cea crestina se aseamana! Daca noi, crestinii, am adoptat din credintele egiptene, am putut face acest lucru doar prin intermediul iudaismului. Se stie ca Moise, fondatorul iudaismului, s-a nascut si format in Egipt, deci e usor de acceptat faptul ca aceasta religie a luat multe elemente de la egipteni, iar crestinii le-au pastrat de la iudei.

Concediul din anul acesta (si saptamana de miere)  mi l-am petrecut-o in Egipt. O tara interesanta. Am avut fericirea sa vizitez piramidele, Sfinxul si Muzeul de Egiptologie, care m-a impresionat cel mai mult.

Am observat un simbol frecvent intalnit in Egiptul antic: Ankh. Seamana cu o cruce, insa bratul vertical superior este format dintr-o bucla. In reprezentarile grafice, Ankh-ul este tinut de acea bucla ca de un maner. Mi s-a parut ciudat ca o cruce sa fie tinuta astfel, insa mi s-a spus ca acel simbol reprezinta cheia vietii si a manturii. Mai tarziu a fost asociat si cu protectia magica. In imaginea de mai jos este un Ankh din lapis lazuli.

Alte pareri afirma ca Ankh reprezinta Egiptul insusi: “manerul” fiind Egiptul de Sus (sudul tarii), bara verticala fiind Egiptul de jos (nordul, cu Delta Nilului), iar cele 2 brate orizontale reprezentand mainile faraonului, care isi imbratiseaza tara.

O multime de desene arata personaje tinand in mana Ankh, doua dintre ele le puteti vedea mai jos: