Unul dintre cei mai in voga scriitori contemporani este, evident, Paulo Coelho. L-am citit prima data acum multi ani (prin 2000-2001) si de atunci tot apari carti de-ale lui. Eu am citit o parte dintre ele, dar cred ca mi-am format o parere destul de clara despre el si subiectele lui. Cu toate acestea nu pot sa spun daca Coelho este un scriitor bun, unul comercial sau are doar o echipa de marketing foarte puternica in spate.
De ce spun asta? Pentru ca nu reusesc sa imi dau seama daca este genial sau e batut in cap. In primul rand, fiecare carte trateaza un subiect clar, legat de spiritualitate. Si e frumos si convingator. Si toate se invart neaparat in jurul povestii personale a fiecaruia, poveste care e un metamotiv al lui Coelho. Si asta e ok, ca doar e tema obsedanta a autorului. Subiectele sunt suficient de bine alese astfel incat sa fie accesibile tuturor, cu efort intelectual minim, suficient cat sa ne simtim bine ca intelegem cartea, dar nu sa avem senzatia banalitatii pana la plictis. Dar ce nu pot eu pricepe e cum in cadrul aceluiasi roman gasesti o tema buna, motive superbe si scene grotesc de idioate.
Mai exact, in Alchimistul apare la un moment dat un prin al Salemului. Este motivul care mi s-a parut genial. Mai intai ca acesta contribuie mult la aerul de poveste al cartii, dar in spate se ascund simboluri puternice. “Salem” este vechiul (primul) nume al Ierusalimului si totodata se traduce “pace” (versiunea ebraca actuala e “shalom“). Ei bine, printul pacii este ceea ce ortodocsii numesc “Domn al pacii”, adica Iisus Hristos. Mergand mai in vechime, un domn al Salemului a fost Melchisedec, dupa a carui randuiala a fost fundamentata preotia lui Hristos (vezi explicatia paulina care stipuleaza ca Iisus este “preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec”). Intalnirea personajului principal cu printul Salemului (fie el Melchisedec, Iisus Hristos sau orice alt mare rege, ca David sau Solomon) este, evident, de bun augur. Dar in acelasi roman, se explica faptul ca, punand o cochilie la ureche auzim marea deoarece ea este obarsia scoicii. Sa-mi fie iertat. Suna poetic aceasta explicatie si probabil ca acum cateva sute de ani ar fi fost considerata revelatoare. Dar nu mai tine in zilele noastre. Nu ai nevoie de multa fizica sa pricepi ca e o aberatie si nu consider ca sunt necesare explicatii suplimentare pe aceasta tema.
Zahir este un roman initiatic (ca multe altele ale lui Coelho) in care personajul principal descopera iubirea adevarata (crestinii o numesc christica). Din nou, o tema frumoasa si bine elaborata, desi mie mi-a lasat senzatia ca nu se insista suficient pe ea. Iar ca sa o duca la capat cumva, in ultima scena personajul accepta faptul ca sotia lui e gravida cu altcineva si face acest lucru din iubirea aceea sublima, de care vorbeste si Pavel: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt“. Mie mi se pare putin fortata si greu digerabila. Dar probabil ca nu am eu capacitatea de a accepta acest lucru datorita involutiei mele. Insa in acelasi roman, niste tineri care au reusit sa se elibereze de pattern-urile comportamentale moderne (sau “urbane”, ca sa folosim un termen la moda) au legat niste panglici ca si cum ar fi o portiune de drum in lucru. Si au facut asta ca sa vada reactia oamenilor care, bineinteles, le-au ocolit, fara sa se gandeasca ca sunt niste delimitari ale unui perimetru unde nu se lucreaza. Soc! Ce ar fi trebuit sa faca oamenii. Sa rupa panglicile? Mi-as si imaginat oameni grabiti catre serviciul lor, cu gandurile lor. Cine se gandeste de ce este o panglica in drum? Nimeni. Ca sa iti pui problema asta si mai ales pe aceea de a bloca drumul cu o panglica, trebuie sa ai minte odihnita, nu gluma. Iar ca sa faci din asta o scena de roman… incalificabil. Mai ales ca tii partea tinerilor odihniti mental. Are si tineretea teribilismul ei, cu care sunt perfect de acord, dar ma gandeam ca Paulo Coelho a trecut prin lume si nu degeaba.
Astfel ca inca nu stiu ce sa cred despre Coelho. Nu stiu daca e bun sau prost. Stiu doar ca Vrajitoarea din Portobello mi-a placut. Probabil ca sunt influentat si de faptul ca tiganca e romanca. Probabil. Dar imi place la nebunie tema romanului: dansul ca mijloc de manifestare si evolutie spirituala. Orice forma de arta e un astfel de mijloc, dar dansul e discutabil in crestinism datorita destinului trist al lui Hristos. Am dezbatut subiectul asta intr-un articol mai vechi.
