Oliviu… sau poate nu?…

Preluat de pe un grup Yahoo!.

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respecta zilele de sarbatoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apa de la fântana; îi ridica pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau slutesc. Diferite forme de reumatism si maladii neuro-psihice se numesc “luat de Rusalii” sau “ologit de Rusalii”. De aceste boli se putea scapa prin descântec de Rusalii, citind din carti la mânastire, intrând în Hora Calusului, sau sarind peste bolovanul pe care Calusarii îl pun pe pamant.
Dupa ce parasesc mormintele în Joia Mare si petrec Pastele cu cei vii, Rusaliile refuza întoarcearea în lacasurile lor.
Pentru a le determina sa plece, li se împart pomeni abundente la Mosii de Vara. La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf.Petru), când aceste spirite ale mortilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Calusului în ziua de Rusalii.
Remediul magic-ritual impotriva bolilor provocate de rusalce, erau in sudul tarii si în Moldova,Calusarii. Tot Calusarii erau cei care le determinau sa plece din lumea celor vii.

Calusul- ritual de exorcizare

Calusarii sunt o confrerie magica în care anume indivizi sunt initiati dupa un ritual foarte sever pentru a dobândi puterile necesare cerute de traditie.
Multi cercetatori au atribuit calusarilor origine pur romana, cu mentiunea ca unii au pus aceasta origine pe seama Salilor sau a Colisalilor romani. Altii, plecând mai ales de la prezenta femeilor în jocul calusarilor, le-au considerat originea tot romana, dar în legatura cu ,, jocul romanilor intocmit de Romulus spre rapirea Sabinelor ”, cum considera Hediale Radulescu, de pilda . Apoi Theodor Sperantia crede în (,,Miorita si Calusarii”) ca ,, obiceiul acesta noi il avem de la daci , dar el trebuie cautat mult mai adanc în timp, la egipteni”.
Ovidiu Birlea vede in Jocul Calusarilor ,, contopite doua reprezentari principale: una legata de venerarea Ielelor , si a doua ,legata de cultul CABALIN , respectiv de ,, cultul totemic al calului “. H.B. Oprisan admite si ,,descendenta romana ” a Calusarilor la care adauga ,,unele infeuente dacice”.
Mircea Eliade vede in jocul Calusarilor un ritual de initiere a tinerilor, la geto – daci.

Ceata de calusari

Formata din 9-11 membrii, organizata ierarhic, ceata este condusa de un vataf (staret) caruia toti ii sunt supusi. Un alt personaj important al cetei este “mutul”: mascat, in timpul dansurilor Calusarilor, el ii penalizeaza pe cei care gresesc si executa tot felul de gesturi comice, adesea obscene. Mutul nu danseaza.
In perioada Rusaliilor, Calusarii poarta un costum specific, au zurgalai la picioare, iar in mina tin o bata. Ceata are un steag impodobit cu fire de usturoi si pelin.
Posesori ai unui repertoriu coreic bogat, ce consta din dansuri rituale foarte complicate si spectaculoase, Calusarii vindeca dansind.
Pe linga calitatile sale curative, despre dansul Calusarilor se crede ca are efecte fertilizatoare manifestate asupra pamintului si femeilor. Astfel, dansurile calusaresti au acelasi efect cu al betiilor rituale de la Anul Nou (Revelionul, Ingropatul Craciunului, Iordanitul Femeilor). Jocul Calusarilor poarta cu sine functii si semnificatii diferite ca vechime si semnificatie:
- desfatarea zeului cabalin substituit de o masca purtata de Mut, de o efigie (Steagul Calusului), un totem (Ciocnitul Calusului) în care apar excese, urme ale unor practici orgiastice;
- transferul magic al fertilitatii divine prin vrajirea, in timpul jocului, a bolovanului de sare, dat apoi vitelor pentru prasire si inmultire, si a blidului cu seminte pentru însamântarea si rodnicia ogoarelor;
- grabirea casatoriei fetelor si fertilizarea simbolica a tinerelor neveste prin intrarea lor, la incheierea jocului, în hora calusarilor si prin atingerea phalusului purtat de Mut;
- vindecarea persoanelor “luate din Rusalii”, “luate din Calus” etc. prin transferul magic al sufletului sanatos de la oala de lut sparta cu batul de Mut sau Vataf, de la puiul de gaina sacrificat violent sau de la calusarul supus unei morti rituale, numita Doborarea calusarilor, la omul bolnav;
- jucatul copiilor purtati in brate in hora Calusului sau saritul lor, intinsi pe pamant, de catre calusari pentru alungarea bolilor, in special a “frigurilor” ;
- alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin amenintarea lor cu diferite arme preistorice (bete, sabii din lemn, arcuri cu sageti), prin scenele razboinice (Razboiul), prin plantele vrajite (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor calusaresti care imita, uneori, mersul la trap sau in galop al cailor, prin formule indescifrabile si zgomote produse de zurgalai si clopotei.

La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Calusarii revin la locul în care depusesera juramântul, despodobesc steagul si îl îngroapa într-un loc secret. Apoi ceata se rasfira. Toti se întâlnesc în sat,se saluta ca dupa o absenta indelungata si reintra în existenta cotidiana.

In traditia populara, certificata in special prin basmele romanesti, se vehiculeaza adesea notiunea de “Zane”. La fel cum adeptii Vechiului Testament nu aveau un nume pentru Dumnezeu, tot asa taranii nu foloseau numele zanelor, ci le denumeau “Ele”, de unde sunt cunoscute sub numele de “Iele”. Li se mai spunea si “Rusalii”. Iata ca sarbatoarea, acum crestina, de Rusalii este in stransa legatura cu zanele (sau ielele).

Atunci cand un tanar nelumit (necasatorit) moare, este imbracat in haine de mire/mireasa. De ce si de unde? In cele mai vechi religii cunoscute, cand murea unul dintre soti, se punea alaturi de el in mormant un simbol al celuilalt sot (d.e. o piatra). Aceasta pentru ca exista credinta ca altfel cel mort se va intoarce si va lua dintre cei vii pe cineva care sa ii fie sot in viata de dincolo. (Eliade discuta acest subiect in primul capitol al “Istoriei religiilor si credintelor religioase”.) Credinta aceea veche ca cel mort se va intoarce sa isi ia un sot dintre cei vii a fost pastrata, metamorfozata, iar acum cel care moare necasatorit este imbracat de mire, un fel de amagire, astfel incat sa nu fie tentat sa ia pe unul dintre cei vii cu el.

Ramanand in acelasi domeniu, al trecerii in lumea de dincolo. Celor morti li se pune in mana un corn sau colac si o suma de bani. In unele zone, in colac sunt infipte 12 monede corespunzatoare celor 12 vami pe care sufletul le are de trecut pentru a ajunge in fata lui Dumnezeu. Colacul semnifica hrana necesara celui trecut dincolo, iar banii ii sunt utili pentru a trece prin vamile cerului si pentru a-si plati pacatele. Acesta este un al obicei precrestin foarte similar cu ceea ce se practica mai ales in Egiptul Antic, dar si in oricare alta religie veche. Dovada sunt mormintele descoperite in intreaga lume, inclusiv in Romania.

Un titlu sub forma de interogare. Este o supozitie de-a mea. Incerc din rasputeri sa imi clarific aceasta problema. De unde ideea aceasta?

Imi place sa vorbesc cu un puternic accent ardelenesc (ca sa nu spun maramuresean). Stiu ca oamenii “culti” vorbesc “evelat”, literar. Imi place sa ma consider un intelectual si totusi nu imi place sa vorbesc literar. De ce? Pentru ca graiul maramuresean mi se pare extraordinar. In comparatie cu el, limba literara este plata, fara fineturi si fara profunzime. Stiu ca afirm ceva grav, un fel de blasfemie si sunt convins ca unii vor fi deranjati, insa in continuare voi arata de ce cred eu acest lucru.

Cateva cuvinte folosite in Maramures si asemanarile lor. Nu sunt ca le cunosc etimologia. Nu sunt lingvist si nu sunt capabil sa stuidez acest aspect. Probabil altii o vor face. Eu doar aduca in atentia tuturor ceea ce eu consider extrem, extrem de interesant. Deci…

Sunt doar trei exemple. Acum nu imi trec prin cap alte exemple, dar sunt mult mai multe. Unele dintre ele pot fi explicate prin faptul ca Transilvania a fost sub ocupatie austro-ungara mult timp. E foarte adevarat, insa “ciled” se aseamana cu englezescul “child/children”. Nu se cunoaste ca englezii sa fi ajuns pana in Transilvania.

Olandezii sunt niste artisti ai limbii. Si, spre deosebire de romani, nu isi ascund particularitatile limbii lor. In olandeza exista o interjectie (?) “nou” (a se citi “no” sau “nau” cu “a” deschis). Nimeni din cei care studiaza aceasta limba nu pricep acest cuvant. Singurii care il pinteleg si il pot traduce sunt ardelenii. Echivalentul romanesc e “no”. Acest cuvant pentru care sudistii “culti” rad de noi. Si daca tot suntem aici, sa spun si ca “no” e co conjunctie conclusiva, adica se “traduce” in limba literara prin “deci”. Atat doar ca este inrudit cu un cuvant din olandeza. Adica e de origine vestica. Asta ca sa mediteze cei care rad atat de usor de “no” al nostru.

Imperativul olandez are doua forme: una bruta, folosita, eventual, in armata si un uzuala, mai blanda. Si aceasta datorita faptului ca olandezii sunt niste diplomati, niste oameni fini, care au grija de ego-ul celuilalt. Ca sa exemplific: se spune “Doe maar!” ( “Fa!” ) in loc de “Doe!” sau “Even wachten!” ( “Asteapta!” ) in loc de “Wachten!”. Se folosesc doua cuvinte – “maar” sau “even” – pentru a face imperativul mai usor. Aceste doua cuvinte nu se traduc prin “te (va) rog”. “Asteptati, va rog!” se traduce prin “Even wachten, alstublieft!”.

Asa ca ne vedem in situatia ca o forma de exprimare uzuala in olandeza nu poate fi tradusa in romana literara. Singura posibilitate de traducere este prin ardelenescu “ne” ( “ni” ). Noi spunem “Ne (Ni) fa!” sau “Ne (Ni) asteapta!”. Pana a nu invata olandeza, credeam ca “ne” ( “ni” ) se traduce prin “te (va) rog”, insa mi-am schimbat radical parerea. Mi-am dat seama ca taranii nostri, de care ne place atat de mult sa radem si pe care nu ii consideram niste oameni elevati, sunt, in esenta, mult deasupra culturii “urbane”. In fiecare imperativ ei folosesc acest “ne” ( “ni” ). Cata finete! Cata diplomatie! Cat tact! Si sa mai rada cineva de noi, ardelenii!

Am aratat ca graiul maramuresean (si ardelenesc) se inrudeste in mod evident cu germana, engleza si olandeza. Este stiut faptul ca celtii au ajuns pana in nordul Transilvaniei. Dovada este chiar vestigiile unei cetati cu o suprafata de 27 ha din zona Sighetului. Mai este stiu faptul ca celtii sau la baza popoarelor mentionate anterior. Astfel ca, in mod evident, mi-am pus intrebarea daca graiul ardelenesc (si maramuresean) nu e inrudit cu limba vechilor celti. (Asta ca sa moara de ciuda (in)cultii de la Bucuresti care rad de noi, ardelenii).

Sunt convins ca cele prezentate in acest articol pot sta la baza unui proiect de cercetare sau chiar a unui doctorat.

Din traditia calusarilor, acum a ramas doar jocul lor. Insa notiunea de calusar implica mult mai multe aspecte ritualice. cateva dintre ele sunt prezentate in continuare.

ALUNGAREA RUSALIILOR. Cand o persoana era luata de Rusalii, adica de Iele (Iiele), calusarii o vindecau. Dupa alungarea ielelor, calusarii tamaduiau si relelele produse de acestea. Ei vindecau bolnavii care “zaceau mult la pat, fara leac. Gandeau ca daca joaca Calusul in batatura se lecuiesc. Calusarii jucau si-i dadeau bolnavului busuioc de la steag sau tamaie. Conform altor relatari, calusarii jucau in jurul bolnavilor si le dadeau usturoi, sa manance.

CUM SE VINDECA. Procedeul cel mai simplu de vindecare era saritul bolnavului, frecatul cu usturoi si pelin, ridicatul si prinderea acestuia in joc. Bolnavul luat de Rusalii era scos in mijlocul curtii pe un asternut. Langa el se punea o oala cu apa neumblata. Vataful il freca cu usturoi. Toti calusarii jucau, vataful spargea oala.

O tehnica dificila de vindecare a persoanelor luate din Rusalii sau din Calus se baza pe transferul magic al sufletului sanatos de la oala noua de lut, sparta cu batul de Mut sau vataf, de la gaina sau puiul de gaina, de la calusarul supus mortii rituale (doborarea din calus) la omul bolnav. Insanatosirea bolnavului cerea un sacrificiu: oala noua, gaina, pui de gaina, calusar. In unele parti, ritualul se petrecea asa: Bolnavul era pus pe o velinta, afara, in mijlocul curtii. La cap i se punea o oala noua umpluta cu apa. Calusarii treceau peste cel bolnav zanganind pintenii si atingandu-l cu batul. Oala se muta de trei ori de la capul celui bolnav, iar calusarii, luand de marginile velintei, mutau bolnavul in trei locuri, il frecau cu usturoi si otet. La un moment dat, in timpul jocului care se incingea, vataful spargea oala, lovea cu ciomagul pe unul dintre calusari, care cadea, iar cel bolnav se ridica si se prindea in Hora Calusului.

SACRIFICIUL. “In alte parti, calusarii nu se opreau doar la dans. In Valea Danciului, judetul Dolj”. In oala cu apa era usturoi, busuioc, pelin. La un moment al jocului un calusar cadea, vataful izbea cu batul in oala cu apa, care se spargea si il stropea pe cel bolnav. Apoi lua puiul si-i invartea gatul dupa deget, de doua ori, fara sa i-l rupa. Puiul murea, din carnea puiului se dadea bolnavului sa manance. Se zicea ca a murit puiul si se face omul bine. Vataful atingea cu steagul pe calusarul care trebuia sa cada; acela incepea sa tremure.(…) se facea Hora Calusului si toata lumea juca. Fetele mari cereau usturoi jucat de calusari, caci se zicea ca e bun de dragoste. In mijlocul bataturii se punea drob de sare care se dadea la vite”. In alte sate – Vadastra, Valcea – sacrificiul era tocmai pe dos. Puiul de gaina scapat cu viata din lovitura cu bata, nu moartea acestuia, indica insanatosirea bolnavului. “Calusarii puteau vindeca pe cei luati din calus. Bolnavul era pus cu capul la rasarit, pe hotar. Calusarii aveau pelin in nas si in urechi. O fata lua o oala noua si un pui de gaina. Calusarii jucau peste bolnav de trei ori. Oala se punea cu gura jos si cu puiul de gaina cu gatul sub ea. Calusarii dadeau cu ciomegele in oala si daca puiul scapa viu, cel luat din Calus se vindeca.”

In vechime costumele erau impresionante

TAMADUIREA. Ritul de tamaduire a bolilor in doua parti: consultarea si fixarea diagnosticului; tratarea pacientului. De obicei, o persoana din familia suferindului mergea, in zilele de Rusalii, la vataful cetei de calusari si il ruga sa i-l scoata din Rusalii. Acesta venea la bolnav insotit de lautari pentru a-i canta melodiile de joc ca sa vada la care reactioneaza. Daca la auzul melodiilor caluseresti bolnavul se legana, misca o mana, un picior, i se schimba mima fetei etc, se considera ca acesta a fost luat din Rusalii sau din Calus si putea fi vindecat.

NU SE VINDECA ORICE. Calusarii nu se angajau sa vindece epilepsia, bolile neurologice, paraliziile. Ei vindecau asa numita boala a fetelor nejucate, depresie psihica frecventa in satul traditional din cauza regimului sever instituit fecioarelor inainte de casatorie. Tratamentul era efectuat acasa, cu bolnavul intins in curte pe un covor, sau intr-o poiana din padure unde era dus cu caruta.

Asa cum rezulta din exemplele citate si din informatiile de teren inregistrate de Chestionarul Atlasului Etnografic si de Chestionarul Densusianu, tratamentul se baza pe principiile psihoterapiei, fitoterapiei (Mutul purta in trasita de dupa gat numeroase plante de leac), chinoterapiei (batutul talpilor bolnavului cu bata), meloterapiei.

Cum a disparut tot ritualul Calusarului, ramanand doar un joc? Biserica nu a tolerat niciodata aceasta practica pe care ei o considerau pagana (necrestina). In secolele trecute, preotii dadeau cele mai aspre canoane calusarilor. Astfel ca, in timp, acest rit a fost  dezbracat de toate simbolurile, pastrandu-se doar ca simplu dans.
.

Remarcam intr-un articol legat de post finetea gandirii taranului roman si nivelul superior de evolutie spirituala atins de acesta. In acest articol, vreau sa punctez cateva aspecte ale vietii cotidiene rurale, strans legate de religie.

Taranul are o viata extrem de spiritualizata, adica strans legata de spirit. Fiecare pas al sau e corelat cu o rugaciune, gand bun sau referire la Dumnezeu.

Sa incepem cu aspectul postului, cand taranul spune “nu am mancat azi de dulce”. Pare banal, nu? Haideti sa analizam putin… Am fi tentati sa spunem “am postit azi”, insa postul e una, iar renuntarea la anumite mancaruri e cu totul altceva. A te abtine de la mancare nu inseamna ca postim. Nu se spune nici macar “am mancat de post”, si, foarte smerit si subtil, spune “nu am mancat de dulce”. Nu isi asuma laurii ca a mancat de post, ci ca nu a mancat de dulce. In plus, la orice ora din zi l-ai intreba, ti-ar spune invariabil “nu am mancat de dulce azi”, chiar daca e amiaza. Stie ca exista posibilitatea ca pana seara sa se intample multe. Foloseste reusita lui la timpul trecut, chiar daca se intampla in prezent.

Dupa ce se coace paine, se pune sub prosoape sa “vorbeasca cu Dumnezeu”. Nimeni nu se atinge de ea pana cand nu termina de “vorbit cu Dumnezeu”. Nu e oare, aceasta, o forma de jertfa intalnita si in Vechiul Testament? Nu cumva paine ii e inchinata lui DUmnezeu si abia apoi mancata de oameni?

Tot legat de paine, taranul face semnul crucii pe ea inainte de a o taia. O alta forma de a o inchina lui Iisus Hristos si un mod evident de a o curata de toate rautatile pe care le-ar fi putut acumula in lungul ei drum de la punerea graului in pamant pana la coptul lui in cuptor sub forma de paine.

Vara, fanul sta pe camp in capite. In momentul terminarii unei capite, in varf se pune o pala de fan numita “popa”. E evident faptul ca “popa” are rolul de proteja capita de eventualele pericole naturale, de genul fulgerelor si furtunilor.

Majoritatea basmelor au un personaj principal care trece pe “celalalt taram”, care reprezinta viata de dincolo, lumea de dincolo, lumea spiritelor. Totdeauna, personajul face o calatorie initiatica acolo, dupa care revine. Cel care e capabil sa treaca dintr-un taram in celalalt si sa depaseasca si toate obstacolele, e un om deosebit, avand calitati speciale. Iisus, dupa rastignire, e plecat in Iad sa ii salveze pe cei de acolo, dupa care a revenit pe pamant. Zalmoxes a stat intr-o pestera (groapa) timp de trei ani. Ambii au fost niste personaje deosebite ale istoriei si ambii au fondat religii. Calatoria pe taramul celelalt a personajelor din basme simbolizeaza in mod evident calatoria lui Iisus, respectiv recluziunea lui Zalmoxes.

Celor agitati li se spune, adesea: “parca esti cu dracul” sau “parca dracul te poarta”. Aceasta inseamna ca prezenta fortelor bune si rele, cei doi poli intre care oscileaza viata cotidiana este constientizata profund.

Voi continua (sper). Sunt multe de spus, insa nu imi trec toate prin minte acum.