Oliviu… sau poate nu?…

Titlul acestui articol suna ciudat: soarele nu mai e de mult considerat zeu, nici macar de religiile cele mai conservatoare. Ei bine, el a ramas, totusi, in subconstientul colectiv ca generatorul de viata, ca un zeu.

Toti ne ghidam dupa ora, iar in mediul urban acest lucru a dus la extragerea noastra din bioritmul lumii. Insa in mediul rural, viata are un ritm solar. De multe ori ma pun la drum in jurul orei 5 dupa-masa si parcurg multe sute de kilometri. De toamna pana primavara, bunicii ma cearta ca de ce plec noaptea si nu pornesc mai devreme. Iar vara ma lauda ca pornesc la ore rezonabile, cu toate ca ora e aceeasi. Degeaba le explicam ca pornesc la aceeasi ora, ei nu vroiau sa auda. Tarziu am inteles ca ei se ghideaza dupa soare. Iarna la ora 5 e noapte, vara e inca lumina afara. Iarna pornesc tarziu, vara pornesc bine. Ei sunt solari, eu sunt ancorat de limbile ceasului. Daca pe bunica o intrebi vara cat este ora, o sa raspunda ceva de genul “is doua ceasuri de-acele bolunde”. Chiar daca ora de vara a fost (re)introdusa in 1979, bunicii nu s-au putut acomoda cu ea. Tot ciclul cotidian este translatat cu o ora in perioada de vara, pentru a corespunde soarelui: pranzul e la ora 1-2 in loc de 12-1, animalele sunt hranite la 4-5 in loc de 3-4 etc. Tot la tara, tot vara, viata se desfasoara in principal in jurul cositului si a uscarii fanului, asa ca ai ocazia sa auzi de multe ori sintagme de genul “sfantul soare”. Nu e o erezie, ci o recunoastere a importantei solare.

Dar, de fapt, de unde mi-a venit mie ideea acestui articol? Treceam pe Valea Izei si a vazut troite maramuresene mai noi, cu Iisus Hristos. Orice obiect arhitectural din Maramures are obligatoriu funia vietii si motivul solar, fie facut din franghie, in modelele arhaice, fie, mai nou, reprezentat explicit. Asa erau si troitele acestea. Mi s-a parut geniala asocierea lui Iisus Hristos cu Soarele. Pentru ei, Hristos si Soarele sunt sinonime. Cu siguranta e un melanj de religii solare precrestine si crestinism. Mi-a adus aminte de troparul Nasterii Domnului:

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Rasarit al lumii, Lumina cunostintei,
Ca întru Dânsa ‘ceia ce slujeau stelelor,
De la stea s-au învatat sa se închine Tie
Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine,
Rasaritul cel de sus.
Doamne, marire Tie!

Adica insasi biserica il asociaza pe Hristos cu Soarele in sensul ca El este: “rasarit al lumii”, “rasaritul cel de sus”, “soarele dreptatii”. Aici, “soare” si “zeu” sunt sinonime. Imposibil sa nu inlocuim subconstient “soarele dreptatii” cu “Domnul dreptatii” sau “zeul dreptatii”, din culturile elena si latina. Iata o transformare frumoasa in subconstientul colectiv a zeului Soare in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Bisericile maramuresene sunt pline de motive sculptate solare si florale. De ce? Pentru ca sunt tot reminiscente animiste, din vremuri cand oamenii se inchinau la soare si al spiritele naturii (ale plantelor, animalelor, grotelor etc.). In subconstientul lor colectiv, biserica este doar un alt loc de inchinare, care a inlocuit piscurile muntilor si copacii inalti. Dar oamenii si-au adus zeii cu ei.

Un alt aspect important: halourile sfintilor din icoane. SRR a impamantenit ideea ca halourile reprezinta aurele lor. Posibil. Insa din alte surse rezulta faptul ca halourile au aparut in vremea lui Constantin cel Mare, care a fost obligat sa adopte religia crestina (nu a facut-o de bunavoie, ci din motive politice). Iar pentru a supravietui vechea religie a imperiului, sfintii din icoane au primit halourile respective. Adica sunt asociati cu sorii (zeii). Din pacate nu am dovezi stiintifice clare si irefutabile nici in sensul unei teorii, nici a celeilalte.

Ce am vrut sa arat in acest articol? Faptul ca soarele inca este un element central a spiritualitatii colective, chiar daca s-a dorit inlocuirea lui cu alte elemente (d.e. crestine). Si e normal acest lucru, pentru ca pe baza lui ne sculam in fiecare dimineata si ne culcam seara, ne trezim la viata primavara si incepem sa hibernam toamna.

Cineva imi vorbea foarte frumos despre faptul ca citind si studiind Biblia inseamna a vorbi cu Dumnezeu. A fost mirat ca eu am citit Biblia si… gata, nu o studiez zilnic. Mea culpa, dar asa e. A facut un efort mare cand am citit-o si pot spune ca de atunci nu ma atrage decat punctual, pentru a-mi clarifica mie insumi anumite aspecte. Motivele pentru care nu consider Biblia ca fiind fundamentul axiomatic al acestei lumi l-am discutat in acest articol.

Altadata m-as fi simtit prost sa fie cineva mirat ca nu citesc Biblia zilnic, insa acum nu am astfel de probleme si am spus de ce. In plus, modul meu de comunicare cu Dumnezeu difera putin in sensul in care citind Biblia ar echivala cu un monolog, nu? Sau cu un flux de date unidirectional. Asta nu e comunicare in adevaratul sens al cuvantului, nu? Eu sunt de formare inginer, asa ca nu vad sensul vorbei fara rost. In plus, sunt adeptul sf Efrem Sirul, care zice ca “duhul [...] grairii in desert nu mi-l da mie“. Asa ca incerc sa comunic cu Dumnezeu cum pot, cum stiu si in modul care corespunde structurii mele intelectuale si sufletesti. Asa ca incerc sa comunic:

• ajutandu-i pe cei care au nevoie, atat doar ca de ceva timp am stabilit ca nu mai dau cersetorilor nimic, iar de atunci, cu mici exceptii m-am tinut de legamant. L-am incalcat o singura data, dar mi-am dat seama prea tarziu, asa ca sunt absolvit de vina.
• facand Reiki celor care imi cer;
• ascultandu-i pe cei care au nevoie de asta
• facandu-mi treaba cat pot de bine
• tinandu-mi cursurile la universitate cat mai complete, cu informatii cat mai noi si bune
• apreciindu-i pe cei din jurul meu
• acordandu-le din timpul meu apropiatilor
• prin rugaciune
• prin meditatie, nu neaparat mistica, ci asupra frumusetilor acestei lumi si a celeilalte. A propos, este un acatist de multumire pe aceasta tema superb.
• descoperind latura buna a oamenilor, chiar daca aceasta pare ingropata adanc in noroi

Incerc sa imi amintesc ceea ce aspus Iisus: “întrucât ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut“. Si ma mai ghidez dupa ce a spus Osea: “voiesc mila, nu jertfa, si cunoasterea lui Dumnezeu mai mult decat arderile de tot“.

Multa lume isi bazeaza sistemul axiomatic existential pe baza Bibliei. Adica, daca Biblia zice asa, inseamna ca asa e. Un lucru bun. Insa multi fac greseala sa considere ca Biblia este singurul mesaj al lui Dumnezeu catre oameni si singura sursa de adevar. Acest lucru nu pot sa il accept.

Mai intai pentru ca Dumnezeu nu i-a vorbit doar lui Moise, ci mai multor oameni. Biblia e formata din carti (scripturi) cu mai multi autori, scrise pe o perioada intinsa de timp. Sa presupun ca doar cei 40 de prooroci ai Vechiului Testament au fost atat de buni incat sa merite mesajele de la Dumnezeu, mi se pare aberant. Au fost fondatori de religii atat inainte de Moise si Iisus, cat si dupa. Buddha, Zoroastru si Mahomed sunt doar cateva exemple.  Si ei au fost oameni evoluati, carora le-a vorbit Dumnezeu intr-un fel sau altul.

Din nou, mi-e imposibil sa accept ca lista oamenilor buni s-a terminat cu apostolii. De 2000 de ani nu s-a nascut nici un om suficient de evoluat care sa spuna adevaruri despre Dumnezeu, prin care sa comunice Dumnezeu?! Nu cred.

In plus, nu pot accepta Biblia ca fiind un fundament axiomatic de netagaduit din cateva motive:

• Carti ale Vechiului Testament considerate apocrife, sunt acceptate ca fiind canonice de catre crestini pe motiv ca ar prooroci venirea lui Iisus. Un exemplu este cartea lui Daniel, care spune ca va veni arhanghelul Mihail, de aici a si aparut in crestinismul timpuriu o secta care spunea ca Iisus este intruparea arhanghelului Mihail.
• Cele 4 evanghelii (impreuna cu celelalte carti) ale Noului Testament au fost alese la mai bine de 100 de ani de la Iisus. Sa ne gandim ca acum ar trebui sa alegem scrierile adevarate despre rascoala de la 1907. Am putea face-o? Mi-e greu sa cred. Si asta in conditiile in care exista o multime de marturii din acea perioada, pe cand acum 2000 de ani, dovezile istorice (in special scriptice) erau minimale.
• Recent s-a dovedit irefutabil (in masura in care acest lucru este posibil in conexiune cu istoria) faptul ca nu toate epistolele pauline au fost scrise intr-adevar de apostolul Pavel. Iata o dovada a faptului ca selectia cartilor canonice ale Noului Testament nu este perfecta.
• O mare parte a Bibliei (Vechiul Testament) a fost scrisa in ebraica, o limba redusa ca numar de cuvinte. D.e. toate fructele “barry” (strawberry, blacberry) sunt desemnate prin “berry”. Am dat un exemplu din engleza pentru ca e mai la indemana. Un alt exemplu renumit este notiunea de “familie”, utilizata atat cu sensul restrans de “familie”, cat si extins de “rude”. De aici au aparut o multime de inadvertente in traducere si de erezii care au dus chiar la infiintarea de noi secte crestine.
• Tot in ebraica lipsesc semnele de punctuatie si majusculele. E cat se poate de evident faptul ca semnele de punctuatie au un rol fundamental in exprimarea scrisa. Ei bine, acestea lipsesc in ebraica veche. De aici au rezultat alte inadverente. Lipsa majusculelor a dus la o libertate in traducerile ulterioare, libertate folosita in concordanta cu scopul traducatorului. Mai exact, multe texte considerate profetice si care se refera la “uns” sunt traduse prin “Uns” sau “Mesia” pentru a-L desemna pe Iisus Hristos (in psalmi sunt o multime de astfel de cazuri).  Recomand Biblia tradusa si adnotata de IPS Bartolomeu Anania, unde aceste cazuri sunt explicate.
• Bibliile pe care le avem noi sunt rastraduceri ale traducerilor. Adica acum se traduce avand ca punct de plecare cate editii din diferite limbi. Sa nu uitam ca la bza lor stau cele 2 editii considerate initiale (latina si greaca) care, la randul lor, sunt probabil traduceri ale unor versiuni in limbile semitice. Cartile Vechiului Testament inca pot fi traduse mult mai exact decat cele ale Noului Testament pentru ca in cazul lor inca exista versiunile evreiesti, pastrate si utilizate de catre “poporul lui Dumnezeu”. Un exemplu de rastraducere este a celebrei fraze: “Eu sunt alfa si omega”. Iisus le-a vorbit evreilor, asa ca ma mir ca El sa fi vorbit in greaca. Iar in ebraica, prima si ultima litera a alefbetului (alfabetului ebraic) sunt alef si tav, fiecare cu o semnificatie foarte clara. Pe cand alfa si omega nu au nici o semnificatie mistica sau religioasa. Un articol pe aceasta tema gasiti aici.

Imi place sa-l cunosc pe Dumnezeu:

• studiind scrierile altor popoare si religii
• citind evangheliile apocrife. In cartile scrise in Occident, nu mai exista analize teologice care sa nu ia in calcul si aceste evanghelii, bineinteles cu observatia ca nu sunt canonice.
• citind alte carti cu teme religioase sau spirituale (mult) mai recente de 2000 de ani. Oameni buni exista si acum, insa trebuie sa fim noi insine suficient de buni sa ii vedem si sa ii acceptam. Dar daca noi suntem niste amibe din punct de vedere spiritual, cum sa vedem mai departe de noi?! Sa luam ca exemplu pe Tolstoi: Parintele Serghi, Invierea, Despre Dumnezeu si om. Niste opere margnifice; si Tostoi e doar unul.
• bucurandu-ma de ce a lasat Dumnezeu, fie ca e o floare, o femeie sau un munte superb. Si,cum am spus intr-un articol anterior, regasindu-L in fiecare om.
• regasindu-L in arta, fie ea pictura, muzica sau literatura (sau alta forma de arta). Orice artist bun traieste intens opera sa si multi simt ca prin ei se exprima Dumnezeu. Dar, din nou, trebuie sa fim noi capabili sa vedem aceste lucruri.
• meditand asupra tuturor lucrurilor: lume, viata, om, eu insumi, Dumnezeu.

In mod catgoric nu vreau sa distrug Biblia, insa vreau sa deschid ochii celor care nu vad altceva. Biblia este o carte de capatai, dar nu singura. Am auzit de o intalnire religioasa la care s-a vorbit despre importanta punctuatiei in Biblie. De acord, dar in care Biblie??? La un moment dat circula pe Internet un fisier in care era gasit versetul de mijloc al Bibliei. L-am citit, nu l-am respins, dar nici nu l-am acceptat. Versiuni diferite ale Bibliei are capitole si versete diferite. Toata lumea cunoaste exemplul psalmului 50, care in unele versiuni apare ca fiind 51 datorita impartirii unui psalm precedent (nu mai retin care) in doua parti.

Am remarcat tendinta oamenilor de a-L cauta pe Dumnezeu, de a incerca sa urce spre El. Frumos lucru! Stiu ca exista doua abordari – una rasariteana si una apuseana – una bazata pe contemplare si una pe experienta. Rasputin a propus o cale inedita – aceea de mantuire prin pacat, adica de a pacatui pana cand obosim de rau si incepem sa ne inaltam. Deci exista mai multe cai catre Dumnezeu.

Cautarile acestea presupun existenta unui Om undeva acolo, sus, departe, spre care incepem sa tindem. Nu avem pretentia ca Il ajungem, pentru ca e departe, deci traim un vesnic urcus. Foarte comod psihic, pentru ca nu pot fi suparat de o evolutie lenta. Pur si simplu spre infinit nu pot ajunge, pot doar tinde (asta ne invata Newton si Leibniz, fondatorii calculului diferential). Senzatia mea este ca plasandu-l pe Dumnezeu acolo, sus, departe, nu facem decat sa amanam ceva foarte apropiat. Este pe principiul: “de maine ma apuc de…” sau “de maine nu mai fac…”. Este o forma de comoditate, oarecum.

Eu am cautat o alta cale: nu ascendenta, sper Cer, ci descendenta, inspre noi insine, inspre Dumnezeul si Dumnezeirea din noi. Ca sa revin la Newton si la Leibniz, propun inlocuirea infinitilor mari, cu infinitii mici (asta pentru matematicieni). Stim ca Dumnezeu este in absolut fiecare dintre noi prin aceea scanteie divina numita “spirit”, scanteie care nu a fost murdarita de pacatul originar, asa cum “umbra nu se uda prin apa”. Imi place mult comparatia asta asupra careia sunt de acord atat ortodocsii, cat si catolicii. Asa ca de ce sa incep un drum pe care nu ma astept sa il termin, cand il am pe Dumnezeu in mine?! Unde a fost El atata timp, iar eu nu am stiut? Tot in interiorul meu, parte din mine. Insa de la nastere am adaugat straturi de educatie, restrictii, cunostinte, informatii despre lumea aceasta, straturi care L-au ingropat. Tot ce am eu de facut e sa inlatur straturile astea si sa gasesc eul primordial, cel pur si curat. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca trebuie sa ma redescoper. Trebuie sa ma iubesc, sa ma cunosc, sa ma accept, sa nu ma judec inutil. Nu am spus ca trebuie sa fiu narcisist sau ipohondru, insa toti avem frustrari, neimpliniri si complexe. Eliminandu-le, ne apropiem de Eul nostru si, implicit de Dumnezeul din noi.

In ianuarie 2009 am fost in Nepal si mi-a placut enorm salutul lor, cu mainile impreunate in dreptul inimii si cu o usoare inclinare, acompaniata de cuvantul “Namaste”. Tradus, aceasta inseamna “Dumnezeul din mine il recunoaste si saluta pe Dumnezeul din tine”. Superb, nu? Aceasta ma face sa vad fiecare om ca pe o parte a Dumnezeirii, din care sunt si eu o mica farama. In acest fel il vedem peste tot si in fiecare moment. Il descoperim, si e tangibil si accesibil.

Pentru mine, calea propusa aici e mai simpla decat celelalte, clasice. Imi place pentru ca apropiindu-ma de Dumnezeu ma apropiu de mine insumi.

Biblioteca Judeteana Petre Dulfu, Baia Mare în parteneriat cu Editura Tritonic, Bucuresti deruleaza în zilele de 11-12 noiembrie 2009 editia a II-a proiectului „Sa ne cunoastem scriitorii contemporani”.

Scopul proiectului este de a diversifica oferta de servicii catre cititorii tineri si de a strânge legaturile cu bibliotecile scolare întru acelasi scop nobil, lectura ca mod de viata.

Tema propusa pentru aceasta editie este: „Crime si investigatii între literatura si realitate” si-i avem ca invitati pe: scriitoarea de romane politiste si fantasy, Oana Stoica – Mujea de la Bucuresti, un criminalist de la Serviciul de Crime si Investihgatii din cadrul IPJ MM, d-l Bogdan Hrib – directorul Editurii Tritonic, Bucuresti si scriitorul portughez Luis Miguel Rocha.

Obiectivele specifice acestei editii sunt: cunosterea scriitoarei Oana Stoica – Mujea, stimularea memoriei si a abilitatilor investigative, cunoasterea unui criminalist si a activitatii de investigatii criminale, provocarea tinerilor de a-si exprima public ideile apreciative sau critice, formarea si dezvolatrea gustului pentru lectura.

Partenerii bibliotecii -institutii scolare sunt:

1.Colegiul National Vasile Lucaciu, director Delia Pop, bibliotecar- Diana Ionescu

2.Colegiul National Gheorghe Sincai, director Ioan Muresan, bibliotecar- Angela Mester

3.Colegiul National Mihai Eminescu, director Marius Craciun, bibliotecar- Maria Visovan

4.Liceul Teoretic Emil Racovita, director Dana Glodeanu, bibliotecar – Gabriela Curtuzan

5.Liceul de Arta, director Cristina Nemes Bota, bibliotecar-Helga Fortuber

6.Colegiul Economic Nicolae Titulescu, director Aneta Carpov, bibliotecar Ludmila Klocza

7.Liceul Teoretic Nemeth Laszlo, director Vlaicu Susana, bibliotecar Ivás Edith

8.Grup Scolar C.D.Nenitescu, director Gabriela Heffler, bibliotecar – Dragomir Garofita.

Prima parte a proiectului “Sa ne cunoastem scriitorii contemporani” editia a II-a cu tema „Crime si investigatii între literatura si realitate”va avea loc miercuri, 11 noiembrie 2009, ora 13.00, la Salonul Artelor al Bibliotecii Judetene Petre Dulfu, Baia Mare. La eveniment sunt invitati câte 10 elevi din fiecare liceu partener, însotiti de bibliotecara scolara. Întâlnirea va debuta cu un concurs pe marginea romanului politist „Indicii anatomice”de Oana Stoica -Mujea. Din cele 8 licee invitate vor participa la concurs 2(doi) elevi care vor fi citit cartea. În paralel cu derularea concursului un elev de la Colegiul National Mihai Eminescu va prezenta, pentru elevii spectatori, un material despre romanul politist ca gen literar. Întâlnirea va avea parte si de cel putin un moment surpriza, pe care, evident, nu vi-l divulgam. Dupa finalizarea concursului scriitoarea Oana Stoica – Mujea va sta fata în fata cu criminalistul invitat împreuna cu care îsi va povesti din experientele profesionale de scriitor si investigator si va raspunde la întrebarile elevilor.

Întâlnirea se va încheia cu anuntarea câstigatorilor si invitatia ca elevii câstigatori sa participe la festivitatea de premiere de joi, 12 noiembrie 2009, ora 13.00, la Salonul Artelor al Bibliotecii Judetene Petre Dulfu, Baia Mare.

Intentia noastra este de a oferi tinerilor un dialog interesant si un schimb de informatii      despre cum construieste un scriitor un roman politist, respectiv crima, mobilul crimei si         personajele, si cum se   investigheaza în realitate o crima. Invitam de asemenea IPJ MM sa ofere      tinerilor cu acest prilej informatii utile pe subiecte de interes pentru aceasta vârsta.

Partea a doua a proiectului se va derula joi, 12 noiembrie 2009, ora 13.00 la Salonul Artelor al Bibliotecii Judetene Petre Dulfu, Baia Mare, unde va avea loc o tripla lansare de carte cu 3 autori publicati de Editura Tritonic.

1.Somalia, Mon Amour / al treilea roman din seria Stelian Munteanu – autori Bogdan Hrib si Sofia Matei;

2.Papa trebuie sa moara / volumul II din seria Vatican – autor Luis Miguel Rocha din Portugalia;

3.Regina Elfa - autor Oana Stoica Mujea.

Lansarea va debuta cu oferirea premiilor câstigatorilor concursului desfasurat cu o zi înainte. Premiile vor consta în carti oferite de Editura Tritonic, aceasta fiind, de asemenea, partenera cu noi în proiect.

La lansare vor participa scriitorii: Oana Stoica-Mujea, Bogdan Hrib si portughezul Luis Miguel Rocha. Moderatori: lect.dr.Crina Bud-Facultatea de Litere, UNBM si Corina Sandor-Martin-manager de proiect, Biblioteca Judeteana Petre Dulfu, Baia Mare.

Povesteam intr-o zi foarte entuziasmat despre dans. Eram incantat de o nunta la care am dansat mult. Insa un coleg penticostal mi-a dat cu tifla direct: “Nu te inteleg cu dansul; nu e nimic altceva decat niste pasi”. M-am intrebat mult daca asta a fst concluzia gandirii lui sau i-a fost inoculata de catre “frati”.

Indiferent, dansul e mai mult decat niste pasi ca de plimbare. Se danseaza de cand lumea. Se danseaza si in Vechiul, si in Noul Testament. Se danseaza la bucurie, dar si la suparare. Crestinismul, fiind fondat de Iisus pe cruce, are o tenta mai suparata, mai pesimista. Dar asta nu exclude dansul. Miscarea in jurul mesei in mijlocul bisericii la cununie simbolizeaza dansul de bucurie al intregii lumi la intemeierea unei noi familii. Acelasi “dans” de bucurie apare la hirotoniri.

Dansul este o manifestare spirituala si o arta, totodata. Pacat ca unii nu inteleg acest lucru. Orice forma de frumos este un mod de a ne apropia de Creator, indiferent de religie. Si aceasta include si dansul. Mai mult, hindusii au dansuri spirituale si spiritualizate. Paulo Coelho descrie efectual spiritual al dansului in “Tiganca”, in care personajul principal este o tiganca de origine romana.

Asa ca dansul merita experiementat intr-o forma sau alta. Merita!

Azi am aflat cu placuta surprindere ca EdOnline.ro apare in Cosmopolitan. Superb, nu?

Am observat de ceva timp o ciclicitate a mesajelor pe care le primesc pe acest blog. Asa am dedus ca interesul oamenilor pentru subiectele discutate aici (in general spirituale) difera mult. Sunt perioade in care primesc zilnic cateva mesaje, urmate de perioade cand nu primesc nici un mesaj cateva saptamani la rand.

Am senzatia ca lumea este preocupata de aceste subiecte in functie de vreme. De exemplu, de cand a inceput ploaia in intreaga tara, mesajele curg. Atunci cand a fost vreme buna, nu primeam nici un mesaj. Asa imi pot explica de ce zonele cele mai pline de spiritualitate din lume sunt cele vitrege (Tibet, Anzi etc), pe cand cele care se bucura de soare… doar se bucura de soare.

Cred ca toamna este anotimpul intoarcerii inspre noi, pe cand primavara este sezonul exteriorizarii si expansiunii. Iarna ne facem timp pentru noi insine, iar vara exploram si ne bucuram de lume, de viata de natura. Mai tin fenomenul sub observatie, savad in ce masura se confirma.

Azi dimineata am primit un mail de la cineva care doreste sa creasca spiritual, o persoana capabila, cu scopuri mari. Spunea ca in jurul sau sunt doar oameni care nu au nimic de-a face cu spiritualitatea, iar mersul la biserica nu il ajuta in evolutie. Doresc sa detaliez subiectul pentru ca sunt doua confuzii mari, pe care le-am intalnit si cu alte ocazii.

In primul rand, fiecare evolueaza pe cont propriu, nu in contul altora. Faptul ca te invarti intre preoti nu te face nici preot, nici un bun crestin. Doar singuri ne putem ridica, prin eforturi proprii si continue. Lumea din jurul nostru se va schimba odata cu evolutia noastra. Daca cei care ne inconjoara nu au nimic de-a face cu spiritualitatea, inseamna ca in momentul asta pe acesti oameni ii meritam. Dorinta de evolutie e primul pas. Dupa ce incepem sa crestem, prietenii si anturajul se va schimba in concordanta cu schimbarile din noi.

Mersul la biserica nu este un mod de evolutie; poate fi cel mult o baza. Meditam pe teme crestine ? Postim? Citim carti sfinte (filocalii, pateric, Biblia etc)? Incercam sa ii urmam pe sfinti? Am incercat vreodata rugaciunea inimii? Ne spovedim cu adevarat? Asta inseamna evolutie – ceea ce facem noi insine.

Orice facem noi insine spre binele nostru sufletesc si al celorlalti se numeste evolutie spirituala, nu manifestarile exterioare.

Am fost intrebat zilele trecute care religie mi se pare adevarata, cea care te duce la Dumnezeul Unic si Adevarat, si am spus ca nici una sau toate. Sa ma explic.

Fiecare religie are pretentia de a fi unica adevarata, detinand adevarul suprem, celelalte fiind ceva mai degraba ritualic. Pe undeva e normal ca fiecare sa pretinda acest lucru macar de dragul adpetilor, chiar daca liderii nu cred acest lucru in totalitate. Observatie: aici discut religiile, nu oamenii. Am convingerea ca fiecare om a optat pentru o religie sau alta cu ganduri pune si cu dorinta de a ajunge la Dumnezeu. Faptul ca laud sau critic un aspect sau altul al vreunei religii, nu afecteaza calitatea umana intrinseca.

Eu sunt crestin ortodox si, cu ajutorul lui Iisus Hristos, asa o sa fiu bagat in pamant. Cred ca si ortodoxia are scaparile ei. Cu toate acestea, are o traditie continua de 2000 de ani, care garanteaza cele mai pure dogme transmise de Mesia. Evident, orice religie/teologie/teozofie/filosofie se modifica intr-un timp atat de lung, dar cu siguranta samburele de adevar se pastreaza mai bine decat apare in religiile aparute la la 1800 de ani dupa Hristos.

Respect catolocismul pentru pragmatismul lui si pentru faptul ca preotii insisi arata prezentabil, tot timpul barbieriti. Pe de alta parte, faptul ca nu se pot casatori duce la o multime de lucruri hidoase, insa Biserica Catolica pare sa nu le ia in seama. In plus, sunt condamnabile multe dintre actiunile catolicismului medieval. Am fost de curand in Venetia, caracterizata printr-o mare densitate de cladiri si locuinte. In acest spatiu venetian sunt o multime de biserici uriase, pe care nu mi le pot imagina pline nici macar la apogeul lor. Pe suprafata unei biserici (cu curtea aferenta) s-ar si putut construi cateva cladiri de locuinte. Asta dovedeste puterea nemarginita a catolicismului in detrimentul omului.

Am o mare consideratie pentru protestanti, mai ales pentru luterani pentru ca ei s-au dezbarat de o multime de prostii ale Bisericii Catolice. Luteranii au pastrat crucea (ceilalti au renuntat la ea) si au pus pe prim plan omul, nu Dumnezeul inacesibil reprezentat in picturi si sculpturi uriase. Imi place ca preotul protestant isi asteapta enoriasii la intrarea in biserica, salutandu-l pe fiecare dintre ei. Aceasta creeaza senzatia de familie, de apropiere intre oameni si de Dumnezeu. Cred ca daca ar fi sa schimb religia, as alege sa fiu luteran.

In schimb nu prea sunt de acord cu neoprotestantismul care, desi a aparut tarziu de tot, desi se bazeaza pe aceleasi evanghelii si epistole ca bisericile mai vechi, au pretentia ca detin adevarul, pe cand celelalte biserici l-au pierdut. E ipocrit! Si mai este un lucru cu care nu sunt de acord: au renuntat la orice mijloc de a ajunge la Dumnezeu: au renuntat la cruce, au renuntat la sf Fecioara Maria, au renuntat la ingeri. Sa crezi ca tu esti cel mai bun e lipsa totala de smerenie si nimic altceva.

Imi place calcul budhist. Am facut poze cu un calugar budhist si m-a impreionat blandetea si bunatatea lui. Asta cred ca ar trebui sa fie scopul oricarui om pe pamant – serenitatea si impacarea cu Dumnezeu de sus, cu pamantul de jos si cu oamenii, la acelasi nivel. Repet ce am spus intr-un alt articol: Dalai Lama este singurul pe care l-am auzit laudand initiativele altor religii, iar acest lucru spune multe despre el si religia lui. Un singur lucru nu inteleg eu la ei: de ce se declara atei? Pe langa aceasta, mai am sa ma plang de un singur lucru: si ei pretind, ca toti ceilalti, ca trebuie sa le urmezi invatatura (dharma) pentru a te ilumina. Oare nu se poate altfel decat zic ei?

Ma bucura enorm libertatea hinduismului, care este de acord cu toate religiile. Multi hindusi se declara si budhisti, iar acest lucru m-a suprins initial, dar mi-a placut ulterior. Oameni pasnici si buni, in deplina pace cu toata lumea. Ce iti poti dori de la lume in plus?!

Ma intriga mereu musulmanii, pe care nu reusesc sa ii patrund in gandire. Nu reusesc sa imi dau seama daca sunt preponderent dogmatici sau spirituali. Insa imi aduc aminte de o intalnire in Nepal, cu un om de afaceri pakistanez, care tot timpul cat am discutat nu a incetat sa se roage pe matanii. Superb! Ma incanta sufistii cu dansul si cu ritualurile lor. Pacat ca unii exploateaza slamul in scopuri malefice.

Asa ca Dumnezeu e unu si mare si toate religiile incearca sa il gaseasca. Dar, ca orice facut de om, si religiile au scaparile lor, unele datorita omisiunii, altele din rea credinta. E treaba fiecaruia sa decida ce ii place si ce nu; ce rani ii panseaza si ce cutite ii invarte pe si in rani fiecare religie.